Pune punctul pe i

Iubire regală


– Ce-ai de gând să faci în continuare? o întrebă Octavio pe Ioana, retrăgându-se amândoi într-o cameră a Palatului Regal, fără să rezoneze cu evenimentul pretențios care se desfășura în salon.

Se aplecă ușor spre ea și o sărută, iar ea nu-l respinse, nu i se împotrivi. Îi primi sărutul ca pe un lucru firesc.

– Îmi voi relua viața, voi recupera timpul pierdut! Voi continua de unde am rămas. Vreau… să trăiesc din nou.

– Singură?

– Nu pot să rămân aici. Te iubesc, Octavio, dar iubirea noastră poate înfrunta un imperiu?

– O iubire ca a noastră e veșnică! Trece prin toate, bune sau rele, nu contează cine ne stă împotrivă!

Ioana îi zâmbește, apoi coboară cu picioarele pe pământ.

– Nu putem să negăm realitatea care ne desparte.

– Pentru ca eu sunt prinț? Nu-mi pasă, renunț la viața asta!

– Hai să ne întoarcem în salon, am stat cam mult!

Octavio o prinse de braț, nelăsând-o să plece!

– Stai!

Se sărutară din nou. Dar, de data asta, era un sărut adevărat. Atingerea lor, la început întâmplătoare, deveni o ardere în care se topiră amândoi repede și amețitor, el și ea, două ființe evadând pentru un timp din universul terestru al celorlalte făpturi omenești, brusc devenite indiferente și neimportante.

– Dăruiește-mi mie noaptea asta!

Ea îl privea fără să spună un cuvânt, dar ochii ei acceptară deja invitația lui. Se îndrăgostise profund de Octavio. 

A dus-o la o cabană de lemn care se afla într-un loc retras, o cabană despre care nu știa nimeni, undeva în stațiunea San Sebastian, aproape de o plaja din Costa Verde. Acolo dispărea Octavio, de obicei, cu zilele, plictisit de viața pe care o ducea ca prinț, la Palat. 

Ioana înota goală în piscina lui, savurând cu voluptate apa limpede. Simți că Octavio se apropie și știa că fiecare secundă de tăcere, fiecare clipă în care nu-l auzea strigând-o și în care păstra liniștea însemna tot atâta timp în care trupul ei avea să fie admirat în toată splendoarea. Ea nu mai așteptă. Se șterse în grabă, legă prosopul deasupra sânilor, merse spre el și începu să-i desfacă de la gât cravata care dădea impresia că îl sufocă, apoi îl acoperi cu săruturi.

Octavio îi lăsă prosopul să cadă la picioarele lor. Pielea Ioanei era albă și lucioasă, trupul perfect proporționat. Se agățară unul de celalalt sărutându-se, iar ea îl ajută să se dezbrace fără să se îndepărteze o clipă de el, apoi dorința se dezlănțui nestingherită, liberă de orice constrângere. Făcură dragoste cu pasiune și cu simplitate în același timp.

Dimineața i se păru ciudată. Ioana s-a regăsit într-un pat străin, într-o casă străină și avea impresia că trăiește fragmente din viața altcuiva. Călătoria ei la Madrid a venit cu cele mai îngrozitoare momente trăite, în urma răpirii, dar și cu cele mai minunate. Relația ei cu Octavio se aprinsese brusc și se împlinise cu gesturi firești, fără vorbe prea mari sau promisiuni. El nu îi puse nicio întrebare. Acum, cea care deschise subiectul fu ea. Își bău cafeaua în liniște și încerca să atingă delicat subiectul, fără să-l rănească.

– Nu știu cum să-ți spun, dar am refuzat amândoi să vedem adevărul.

– Ce adevăr?

– Știi că nu pot rămâne aici. Noi doi nu vom fi vreodată împreună.

Ioana se simți puțin vinovată că a acceptat să-și petreacă noaptea cu Octavio, iar el observase acest lucru.

– Îți pare rău pentru ce s-a întâmplat între noi?

– Nu, deloc. Știi asta, răspunse ea ofensată de întrebarea lui Octavio, dar mă tem că… oftă Ioana, neștiind cum să-i spună.

– Spune, de ce te temi?

– Mă tem că prin asta ți-am dat speranțe false. Eu nu pot fi cu tine, aici. Mai mult, nu vreau să le acuzi pe Majestațile Sale că nu acceptă să fim împreună. Am apărut în viața ta și…

– Să n-ai niciun regret! o întrerupse Octavio, zâmbindu-i cu convingere și cu fermitate, încercând să o facă să înțeleagă că o iubește mai mult decât propria-i viață și că atâta timp cât nu s-a culcat cu el din obligație sau din alte motive decât dorința amândurora, nu trebuie să-și facă griji. Făcu o pauză, apoi continuă:

– Credeai că am spus-o în treacăt? Că n-am gândit rațional? Ioana, renunț la viața asta. Nu mai pot să respir reguli trase la xerox, să accept să mă sufoc elegant. Cele mai frumoase maniere sunt în sufletul nostru, nu într-un Palat claustrant, și le putem duce oriunde. Iubirea este acolo unde alegem noi să fim, acolo unde copiii noștri vor putea respira zâmbetul libertății, al fericirii și al împlinirii.

Ochii Ioanei sclipiră de o emoție pe care o simți în fiecare parte a corpului. Lăcrimă.

– Ioana, crezi că în România putem să avem viața pe care ne-o dorim?

– Da. Cred. Cred că ne putem bucura de iubirea noastră!

Înainte să plece, și-a luat rămas bun de la draga lui surioară, prințesa Nicole, asigurând-o că se vor mai întâlni “înainte să apună Pacificul”, lăsându-i astfel o indicație codificată despre cum îl poate contacta; apoi s-au urcat în tren și au plecat în secret. Au pornit spre noua lor viață! Prințul Octavio și iubita lui, românca Ioana, au adormit îmbrățișați în vagonul care le-a fost rezervat de destin. Nedespărțiți chiar și-n somn.

S-au întâlnit în vis. 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: