Într-o zi de 29 mai…

“Draga mea, 

Iti scriu aceste randuri aflandu-ma in cel mai frumos loc din Univers. Acum cativa ani, am gasit o insula pustie despre care nu ti-am povestit niciodata. M-am indragostit imediat de acest loc… In fata mea este marea infinita, atat de frumos colorata, parca vine dintr-un vis al nostru – apa limpede, cerul albastru, usor desenat cu cativa nori albi si pufosi in departare, nori care nu prevestesc nici ploaie, nici tristete, ci doar decoreaza frumusetea care se afla inaintea ochilor mei. Soarele este atat de puternic si da viata locului, incercand sa te urmeze pe tine, cea care ai dat viata inimii mele. 

Acum sunt asezat aproape de malul marii, unde nisipul este uscat, fierbinte si moale. In spatele meu este un deal pe care sta intinsa o padure de sute de ani. De undeva din departarea ei se aude lin o cascada. Apa, simbolul visarii, isi face simtita prezenta pentru a inviora intreaga lume din jurul meu, o lume careia i-am dat viata, aducandu-te pe tine aici, in gandurile mele si in inima mea. Pentru ca tu asta faci, steaua mea – dai viata si inseninezi tot ce atingi, tot ce privesti. Sufletul tau are darul de a face sa sclipeasca pana si aerul prin care treci. 

Mi te inchipui alaturi de mine, jucandu-te vesela aici, pe intreaga patura asternuta de natura spre fericirea noastra, mi te imaginez inotand, susotind cu papagalii si cu necuvantatoarele din jur, stand la poalele unui copac batran, ascultand izvorul apei, privind cabana pe care ne-am construit-o amandoi la doar cativa pasi distanta, indreptandu-ti apoi privirea spre mine si scriind poezii. Versurile tale imi lipsesc atat de mult acum. 

Stiu cat de mult ti-ar placea sa fii aici. Imi doresc sa fim impreuna in acest basm, intr-o zi nesfarsita, plimbandu-ne in minunatia universului, avand o lume intreaga doar pentru noi. 

Te iubesc atat de mult. Cand ma gandesc la tine si la zambetul tau, inima mea simte fiorii dragostei adevarate, o grandoare pe care n-am mai trait-o inainte sa te intalnesc. Astazi, draga mea, esti totul pentru mine. Si nimic altceva nu ma poate sa incapa in sufletul meu. Doar sa fiu aproape de tine. Voi lasa acest basm in urma si voi veni dupa tine. Sper doar sa nu treaca prea mult timp pana sa sosim. Frunzele isi vor opri fosnetul, apa va picura lipsita de viata, marea va dormi, visand si ea la clipa venirii noastre. 

Sa te imbratisez, acum, ar fi cea mai intensa bucurie pe care mi-ar face-o viata. Tinandu-te aproape, simtindu-ti sufletul lipit de al meu, bucurandu-ma de tine, pretioasa mea, cum poate fi cineva ca tine real? 

Iar acum, deschid larg ochii si privesc inca o data frumusetea acestei insule, privesc viata. Si inteleg. Sunt cel mai norocos dintre norocosi, iubita mea stea. Doar pentru ca te-am cunoscut. Pentru ca inima mea te-a cunoscut…”  – 29 mai 2016 

 

Acum ca sunt langa tine, nici nu-mi pot aminti dorul care mi-a mistuit inima atata timp. Si oare ce imi doream sa-ti spun cat timp am fost pe insula? Imi amintesc ca priveam soarele, rasarind din apa, urcand spre inaltul universului care nu este departe de marimea ta, inchideam ochii pentru cateva secunde, apoi iar ii deschideam si imi inchipuiam o oglinda in locul soarelui, o fereastra in infinitul iubirii in care te vedeam pe tine.

Cand ai aparut in viata mea, eram cumva vindecat de orice nevoie si aproape ca reusisem sa fiu bine, asa, de unul singur. Sa imi fiu suficient, ca tema pe care mi-am asumat-o inainte sa te cunosc. Cu tine a fost altceva… Stiam ca nu m-am doar-indragostit. Incepusem sa ma analizez prea bine, prea mult, prea intens sa mai am un dubiu. Am ajuns la o concluzie lucida in ceea ce te priveste. Mai bine zis, in ceea ce ma priveste – raportat la tine.

Fericita este aceasta lume in ziua ta de nastere, caci ai adus emotii care vor inspira o lume intreaga, iar oamenii care te cunosc stiu prea bine ceea ce spun. Esti o minune. Si in ziua de azi, galaxia canta, stelele danseaza, iar eu te imbratisez, straino, iubindu-te pentru intreaga eternitate.

Iubire eterna, regina filmului vietii mele, tu joci pe scena inimii mele si, orice ar fi, bucuria pe care o traiesc de cand ai intrat in viata mea este de neegalat, fiecare clipa petrecuta alaturi de tine este o binecuvantare. Iti scriu aceste randuri in camera noastra, privindu-te in timp ce iti usuci parul, si ma intreb… cum pot fi lucrurile mai simple de atat? Privind de aici, ma bucur sa te vad si sa te stiu fericita. Implinit, pentru ca esti langa mine. Si imi doresc fericirea ta, oricare si oriunde ar fi ea. Si, asa cum stii, iti sunt alaturi in asta.

M-ai facut sa traiesc ceva ce, pana acum, nicio femeie nu m-a facut sa simt. Iar tu, suflet inocent si bun, ai marcat, in inima mea plina de emotii trecute si prezente, cel mai frumos sentiment. Da, asta imi doream sa-ti spun in timp ce eram pe insula. Ca imi doresc sa fii fericita, straino, chiar daca fericirea ta nu ma presupune acolo unde as vrea sa fiu… – 29 mai 2017 

#ForAllEternity

Te-am visat din nou… Impliniti, amandoi

„Pe mine m-au invatat ca trebuie sa multumesc!

Ce-a fost bun, ce-a fost rau, ce a fost asa cum s-a putut…”

 

            „Te-am visat din nou. Ai venit ca un musafir in casa mea, unde locuiam in perioada cand te-am cunoscut. Nu eram singuri, erau mai multe persoane acolo, parea ca urma un eveniment sau o seara sociala, toti vorbeau intre ei si schimbau impresii, iar noi – noi, draga mea, noi nici macar nu indrazneam sa ne privim. Am fost la cativa pasi de tine, te-am vazut, m-ai simtit, dar nu am vorbit.

            Timpul trecea si eu nu stiam ce se intampla. Nu stiam daca esti suparata pe mine, daca in adancul sufletului ti-ai dori sa-mi zambesti inca o data… Sau oare credeai ca eu sunt suparat pe tine? Oh, cum as putea fi…? A trecut atata mare de cand nu te-am mai vazut. Si-n tot acest timp te-am purtat in sufletul meu, ai fost in inima mea in fiecare zi, gandurile mele zburau la tine clipa de clipa.

            Acum erai aici, atat de aproape. Si ma simteam blocat. Cum s-a intamplat sa nu ma gandesc niciodata ce-as face daca te-as revedea? Imi amintesc perfect emotiile pe care trupul tau, la cativa pasi distanta, le transmitea inimii mele. Erai atat de frumoasa… Sunt atat de trist ca nu te-am privit in ochi, ca n-am putut sa citesc si expresia ta de atunci. As fi facut orice sa vii langa mine, sa ma imbratisezi si sa stam noi – doar noi, intr-un colt intim, retrasi, unul langa celalalt, sa ne atingem mainile pe genunchi si sa ne privim la infinit. As fi vrut sa-mi povestesti tot ce-ai trait. Si eu sa-ti spun, dupa toata trecerea timpului, cat de chinuitor a fost fara tine.

            O vreme am crezut ca pot sa continui fara tine, dar am ajuns sa nu ma suport in pielea mea cu gandul acesta trist. M-am trezit si m-am simtit atat de vinovat. Apoi m-ai sunat si nici macar nu am tresarit, credeam ca sunt inca in vis. Si m-am mirat ca nu simt emotia contactului tau. Stiam ca l-as fi pretuit atat de mult cu cateva clipe in urma. Nu era un vis, nu era o dorinta, era ceva real – m-ai sunat.

            Primele secunde au fost un tremur total, ti-am simtit respiratia. Vocea ta, blanda si putin nesigura… Sufletul tau ma chema, aveai nevoie de mine, aveai nevoie de imbratisarea pe care eu o ceream cu doar cateva minute in urma. Si mi s-a indeplinit visul infinit mai mult – acum stiam ca ceea ce traiesc, implinirea de acum, este palpabila, reala, impartasita si de tine.

            Cum, oare, te poate face cineva sa suferi? Mi-era atat de dor de tine, straino, un dor pe care l-am gasit si-n ochii tai, dar o sa-ti spun asta un pic mai tarziu. Si-o sa-ti si multumesc pentru bucuriile pe care le-ai adus inimii mele, pentru zambete, pentru lucrurile pe care le-am invatat de la tine. Si pentru toata viata noastra atat de frumoasa. O sa-ti spun tot, inca o data. Peste cateva minute. Acum stai linistita, in bratele mele, respira incet, priveste lacul. Stii ca langa tine este cineva care te iubeste.” – Octavian Finaru

Reintalnirea… Din nou, amandoi

          “Ne-am revazut de ziua ta si am petrecut clipe atat de speciale impreuna. Dupa atata timp, atata dor, sufletul meu avea sa te imbratiseze inca o data la rasaritul soarelui, in cea mai prietenoasa dimineata a asteptarii. Imi imaginam dimineata ta. Te-ai trezit odihnita, dupa un vis frumos, te-ai intins in pat zambind razelor soarelui care-si faceau intrarea prin crapatura draperiilor. Fiorii emotiilor si ai nerabdarii te-au cuprins si pe tine si te-au inconjurat, asa cum parul iti inconjura chipul frumos si stralucitor, gadilat de buclele vesele. Drumul spre tine a fost cea mai nerabdatoare emotie a diminetii si a trezit in mine o agitatie calma, inima imi batea puternic si se simtea bine, acasa, stiind ca vei aparea curand si desenand in gandul meu clipa revederii pe care mi-am imaginat-o atata timp. Simteam in aer un miros incitant de primavara, eram inconjurat de emotii… N-o sa uit niciodata parfumul aerului care mi s-a blocat in gat, de cate ori imi inchipuiam reintalnirea privirilor noastre.

          Am ajuns in parcul copilariei tale si, cand ai aparut, vantul ti-adia usor parul in alergarea ta catre mine. M-ai strans atat de puternic in bratele cu care parca voiai sa ma absorbi in tine, in jurul inimii tale, unde am fost prezent in toata trecerea timpului. Apoi m-ai lasat usor, nu mi-ai dat drumul, si m-ai privit – un timp indelungat, fara sa spui niciun cuvant. Nici nu aveam nevoie. Noi ne intelegeam din priviri. Atata vreme apusa, ardea in interiorul nostru dorinta de a respira tot timpul pierdut, de a ne implini dorul. Dar ne era bine asa. Zambetele noastre se mangaiau si lacrimi ale bucuriei s-au ridicat din adancul simturilor noastre, coborand prietenoase pe obrajii nostri. Obrajii nostri… Poate nici cele mai dese revederi, cele mai bucuroase intamplari sau emotia unui “inca o data” nu ne-ar fi lasat sa tremuram asa in povestea noastra. Si nu ne opream, continuam sa ne privim, sa ne bucuram, sa ne imbratisam. Iti mangaiam usor tot corpul, lasandu-mi chipul fix intr-un zambet al opririi timpului, iar tu stateai lipita de mine, in leaganul cel mai comod al amintirilor noastre. Ma gandeam… Doamne, ce frumusete este intre noi! Simteam ca eram priviti de toti trecatorii care parca priveau atmosfera unui film, neputand sa inteleaga ceea ce noi, doar noi, traiam. Ne-am impreunat mainile, ti-am atins obrazul, pielea ta fina, si ne-am plimbat pe panglica fericita a copilariei tale despre care mi-ai vorbit cu atata drag si cu acelasi dor. Am ras, ne-am imbratisat, am vorbit, am visat, ne-am implinit, am respirat cateva ore asa cum ne-am propus. Departe de tot, departe de orice… Doar noi, lipsiti de alte ganduri afara de cele mai frumoase dintre noi. Si nu voiam sa plecam unul de langa celalalt…

          Cand venise vremea, simteam in zambetele si-n cuvintele noastre amorul nodului care ni se pusese in gat. Era fiorul tristetii respirat in cea mai calda racoare a serii, era teama. Teama ca ne vom desparti, revolta ca a fost prea putin, prea frumos, prea mult-asteptat… Stiam amandoi ca va veni inca o patura a indepartarii, inca un dor, mai mare decat dorul cel care-a trecut, mai dulce dupa o asemenea zi. Aproape ca-ti uitasem glasul, uitasem stralucirea cu care-ti sclipesc ochii. De cate ori ma gandeam la tine, la apus, stiam toate trasaturile chipului tau pe de rost, tandretea ta, miscarile tale, felul cum zambeai si cum te bucurai, energia ta, caldura cu care ma priveai, lumina pe care o aduceai… Tu, mereu ai fost tu, straino! Ne-am ascuns in umbra apusului, am inchis ochii si ne mangaiam chipurile care erau atat de clare in lumina lunii, imprimandu-ne implinitor unul in celalalt. Toate clipele dorului – adunate intr-un singur moment, a fost ca o explozie de fiori in corpurile noastre… Am facut, prin cuvinte tandre si mangaiere senina, impacator acest moment. Ne-am intors in racoarea serii, ne-am plimbat si-am oprit, din nou, timpul intr-o imbratisare eterna, in speranta unui “inca o data”… Nu voiam si nu ne gandeam la apus. Trecuse prea mult timp. Eram fericiti in imbratisarea preludiului nostru. Pe curand, straino! In eternitatea copilariei noastre, am fost amandoi.” – Octavian Finaru

Suntem mici, dar frumosi!

Dintre toate sferele, a noastra e cea mai simpatica! 🙂

Scrisoare pentru un personaj

BEmag, universul bauturilor fine

Avand o experienta de peste 17 ani in domeniul vanzarii bauturilor alcoolice, magazinul Bauturi-Evenimente este locul in care iubitorii de bauturi fine si de vinuri bune gasesc orice isi doresc – o gama larga de produse la cel mai bun raport calitate-pret.

“Comercializam o gama variata de bauturi alcoolice atat romanesti, cat si importate din toata lumea. Prioritatea noastra este satisfacerea clientilor” spune Bogdan Iliescu, managerul magazinului.

Cand intri in magazinul lor din Calea 13 Septembrie nr 188 (la 2 minute distanta de Hotel Marriott), simti ca ai ajuns in universul bauturilor. Esti inconjurat de sticle de bauturi diverse, de la stanga la dreapta, de sus pana jos, organizate minutios, intr-un spatiu foarte atent amenajat.

Ai o mica petrecere in plan? Sau un eveniment cu numar mare de persoane? Ai nevoie de ajutor in a face alegerile potrivie in ceea ce priveste aprovizionarea cu bauturi? Echipa Bauturi-Evenimente ofera gratuit consultanta in alegerea bauturilor pentru orice tip de evenment. “Stabilim de comun acord lista de produse, calculam necesarul per invitat si le livram cu o zi inainte de eveniment. Apoi, in 7 zile, clientul are timp sa returneze bauturile ramase neconsumate si noi ii dam banii inapoi pe ele.” Acest sistem buy-back vine in sprijinul clientilor pentru ca evenimentul organizat sa fie unul lipsit de griji.

Poti citi mai multe pe site-ul www.bauturi-evenimente.ro.

De curand, echipa a lansat si minunatul site BEmag (www.BEmag.ro, Bauturi Evenimente magazin). Astfel, orice iubitor de bauturi fine din orice parte a tarii poate sa cumpere online. Acest site prezinta informatii complete despre produsele comercializate (poza, tara de origine, anul producerii, grad de alcool, vechime, litraj, asocieri culinare etc), oferind clientilor garantia originalitatii bauturilor.

Ceea ce-mi place in mod special este ca, atunci cand intru sa vizualizez informatii despre o bautura, intreg site-ul se transforma in universul acelei bauturi, cu un background personalizat specific.

Exista si un program de fidelizare, nascut din dorinta de a rasplati clientii pentru loialitatea lor. Astfel, la fiecare comanda, se strang puncte in contul utilizatorului, iar acestea pot fi folosite pentru a reduce costul comenzii urmatoare.

Asadar, daca vrei sa te rasfeti cu cate un pahar de vin in serile de weekend sau daca esti in cautarea unor bauturi fine si vrei sa alegi dintr-o gama foarte variata, in functie de dorintele si de aromele pe care le preferi, fa-le o vizita la magazinul din Calea 13 Septembrie 188 sau intra pe www.BEmag.ro / www.bauturi-evenimente.ro. Te vei bucura de toata atentia specialistilor, vei primi consultanta gratuita si te vei rasfata cu produse de calitate.

El cuerpo del deseo – Lorena Rojas

Missing Isabel Arroyo – a great character!

RIP Lorena Rojas

imdb

Octavian Finaru – autorul recenziilor The Blacklist pe TvBlog Romania

The Blacklist este un serial american difuzat de NBC, creat de Jon Bokenkamp, care il are in centru pe Raymond “Red” Reddington, #4 in Top 10 FBI Most Wanted. Acesta se preda FBI-ului si le ofera posibilitatea de a captura criminali, politicieni, spioni, teroristi si alti infractori la nivel foarte inalt, cu care a interactionat sau despre care are informatii, cu o singura conditie: sa vorbeasca doar cu Elisabeth Keen. Red numeste aceasta lista “The Blacklist”. Timp de 20 de ani, Red a construit un imperiu al criminalitatii si a evitat sa fie capturat. Totusi, el se preda in prima zi de lucru a agentei Elisabeth Keen, lasand secrete motivele lui. Dovedindu-si valoarea, Red primeste imunitate si incepe colaborarea cu cei care l-au cautat timp de 2 decenii, totul pentru a identifica si neutraliza o entitate care il ataca de cativa ani si despre care nu stie nimic, cineva care coordoneaza un atac avansat la nivel global asupra afacerilor lui.

Serialul a avut premiera in anul 2013 s-a bucurat de o audienta foarte mare. In prezent, The Blacklist a fost reinnoit pentru sezonul 3, care va incepe in toamna anului 2015.

Urmarind mai multe ploturi, unele dintre ele fiind un mister si in prezent (aproape de finalul sezonului 2), in comunitatea TvBlog.ro sunt comentate si dezbatute cele mai importante subiecte ale The Blacklist.

Puteti citi recenziile serialului, scrise de Octavian Finaru, pe site-ul TvBlog Romania sau aici.

Octavian Finaru a regizat Gala Aniversara de 5 Stele a Sun Plaza

Sun Plaza aniversează 5 ani cu surprize, premii şi un super concert

Gala Aniversara de Cinci Stele aduce pe scena un spectacol de dans, Corul Bravissimo, un spectacol de iluzionism al magicianului Johannes, o tombola cu premii si concertul inconfundabilului Stefan Banica, eveniment regizat de Octavian Finaru.

La împlinirea a 5 ani pe piaţa de retail din România, Sun Plaza Shopping Center le-a pregătit vizitatorilor săi un show de 5 stele, presărat cu momente artistice inedite, surprize, premii consistente şi, nu în ultimul rând, un concert de senzaţie – marca inconfundabilului Ştefan Bănică.

Evenimentele aniversare, ce se vor desfăşura pe întreg parcursul zilei de sâmbătă, 28 februarie, debutează cu activităţi dedicate celor mici, printre performeri numărându-se talentatul cor de copii Bravissimo, cu un repertoriu de cântece internaţionale, şi apreciatul iluzionist şi mentalist Johannes. Distracţia va atinge cote maxime începând cu ora 19:00, odată cu apariţia pe scena Sun Plaza a îndrăgitului artist Ştefan Bănică.

Concertul va fi precedat de marea tombolă aniversară, prilej pentru Sun Plaza să-şi răsplătească clienţii cu premii pe măsura loialităţii lor: un city break de 5 stele pentru două persoane, 3 iPhone 5S şi 5 vouchere de cumpărături în valoare individuală de 3.000 de lei. Clienţii Sun Plaza au oportunitatea de a se înscrie la tombolă până în data de 27 februarie 2015, iar pentru a intra în posesia premiilor, câştigătorii trebuie să fie prezenţi la extragerea din 28 februarie.

Nu în ultimul rând, pentru că cel mai plăcut mod de a sărbători aniversarea unui shopping center este chiar shopping-ul, mai ales în prag de primăvară, în ziua de 25 februarie, magazinele din Sun Plaza şi-au întâmpinat clienţii cu reduceri speciale la noile colecţii.

Pe parcursul celor 5 ani de existenţă, Sun Plaza şi-a consolidat poziţia în top trei centre comerciale din Bucureşti, la succesul său contribuind în primul rând clienţii, mereu dornici de experienţe inedite: Sun Plaza a intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare instalaţie de luminiţe de Crăciun şi cea mai mare monedă de ciocolată din lume, şi-a încântat vizitatorii cu expoziţiile Leonardo Da Vinci, Locul Mecanizat din Carton al artistului francez Bernard Lagneau, Lumile Plutitoare ale artistului canadian Max Streicher, expoziţiile cu maşini mono-post de Formula 1 şi motociclete care au făcut istorie în timpul celor două războaie mondiale, a deschis celor mici uşile magice ale Universului Barbie şi le-a suscitat curiozitatea cu fosile de dinozauri şi cele mai exotice reptile vii.

Pentru mai multe informatii, vizitati http://www.sun-plaza.ro, sectiunea Business / Comunicate de presa.

 

Enhorabuena, Sonrisa!

Iubire regală

– Ce-ai de gând să faci în continuare? o întrebă Octavio pe Ioana, retrăgându-se amândoi într-o cameră a Palatului Regal, fără să rezoneze cu evenimentul pretențios care se desfășura în salon.

Se aplecă ușor spre ea și o sărută, iar ea nu-l respinse, nu i se împotrivi. Îi primi sărutul ca pe un lucru firesc.

– Îmi voi relua viața, voi recupera timpul pierdut! Voi continua de unde am rămas. Vreau… să trăiesc din nou.

– Singură?

– Nu pot să rămân aici. Te iubesc, Octavio, dar iubirea noastră poate înfrunta un imperiu?

– O iubire ca a noastră e veșnică! Trece prin toate, bune sau rele, nu contează cine ne stă împotrivă!

Ioana îi zâmbește, apoi coboară cu picioarele pe pământ.

– Nu putem să negăm realitatea care ne desparte.

– Pentru ca eu sunt prinț? Nu-mi pasă, renunț la viața asta!

– Hai să ne întoarcem în salon, am stat cam mult!

Octavio o prinse de braț, nelăsând-o să plece!

– Stai!

Se sărutară din nou. Dar, de data asta, era un sărut adevărat. Atingerea lor, la început întâmplătoare, deveni o ardere în care se topiră amândoi repede și amețitor, el și ea, două ființe evadând pentru un timp din universul terestru al celorlalte făpturi omenești, brusc devenite indiferente și neimportante.

– Dăruiește-mi mie noaptea asta!

Ea îl privea fără să spună un cuvânt, dar ochii ei acceptară deja invitația lui. Se îndrăgostise profund de Octavio. 

A dus-o la o cabană de lemn care se afla într-un loc retras, o cabană despre care nu știa nimeni, undeva în stațiunea San Sebastian, aproape de o plaja din Costa Verde. Acolo dispărea Octavio, de obicei, cu zilele, plictisit de viața pe care o ducea ca prinț, la Palat. 

Ioana înota goală în piscina lui, savurând cu voluptate apa limpede. Simți că Octavio se apropie și știa că fiecare secundă de tăcere, fiecare clipă în care nu-l auzea strigând-o și în care păstra liniștea însemna tot atâta timp în care trupul ei avea să fie admirat în toată splendoarea. Ea nu mai așteptă. Se șterse în grabă, legă prosopul deasupra sânilor, merse spre el și începu să-i desfacă de la gât cravata care dădea impresia că îl sufocă, apoi îl acoperi cu săruturi.

Octavio îi lăsă prosopul să cadă la picioarele lor. Pielea Ioanei era albă și lucioasă, trupul perfect proporționat. Se agățară unul de celalalt sărutându-se, iar ea îl ajută să se dezbrace fără să se îndepărteze o clipă de el, apoi dorința se dezlănțui nestingherită, liberă de orice constrângere. Făcură dragoste cu pasiune și cu simplitate în același timp.

Dimineața i se păru ciudată. Ioana s-a regăsit într-un pat străin, într-o casă străină și avea impresia că trăiește fragmente din viața altcuiva. Călătoria ei la Madrid a venit cu cele mai îngrozitoare momente trăite, în urma răpirii, dar și cu cele mai minunate. Relația ei cu Octavio se aprinsese brusc și se împlinise cu gesturi firești, fără vorbe prea mari sau promisiuni. El nu îi puse nicio întrebare. Acum, cea care deschise subiectul fu ea. Își bău cafeaua în liniște și încerca să atingă delicat subiectul, fără să-l rănească.

– Nu știu cum să-ți spun, dar am refuzat amândoi să vedem adevărul.

– Ce adevăr?

– Știi că nu pot rămâne aici. Noi doi nu vom fi vreodată împreună.

Ioana se simți puțin vinovată că a acceptat să-și petreacă noaptea cu Octavio, iar el observase acest lucru.

– Îți pare rău pentru ce s-a întâmplat între noi?

– Nu, deloc. Știi asta, răspunse ea ofensată de întrebarea lui Octavio, dar mă tem că… oftă Ioana, neștiind cum să-i spună.

– Spune, de ce te temi?

– Mă tem că prin asta ți-am dat speranțe false. Eu nu pot fi cu tine, aici. Mai mult, nu vreau să le acuzi pe Majestațile Sale că nu acceptă să fim împreună. Am apărut în viața ta și…

– Să n-ai niciun regret! o întrerupse Octavio, zâmbindu-i cu convingere și cu fermitate, încercând să o facă să înțeleagă că o iubește mai mult decât propria-i viață și că atâta timp cât nu s-a culcat cu el din obligație sau din alte motive decât dorința amândurora, nu trebuie să-și facă griji. Făcu o pauză, apoi continuă:

– Credeai că am spus-o în treacăt? Că n-am gândit rațional? Ioana, renunț la viața asta. Nu mai pot să respir reguli trase la xerox, să accept să mă sufoc elegant. Cele mai frumoase maniere sunt în sufletul nostru, nu într-un Palat claustrant, și le putem duce oriunde. Iubirea este acolo unde alegem noi să fim, acolo unde copiii noștri vor putea respira zâmbetul libertății, al fericirii și al împlinirii.

Ochii Ioanei sclipiră de o emoție pe care o simți în fiecare parte a corpului. Lăcrimă.

– Ioana, crezi că în România putem să avem viața pe care ne-o dorim?

– Da. Cred. Cred că ne putem bucura de iubirea noastră!

Înainte să plece, și-a luat rămas bun de la draga lui surioară, prințesa Nicole, asigurând-o că se vor mai întâlni “înainte să apună Pacificul”, lăsându-i astfel o indicație codificată despre cum îl poate contacta; apoi s-au urcat în tren și au plecat în secret. Au pornit spre noua lor viață! Prințul Octavio și iubita lui, românca Ioana, au adormit îmbrățișați în vagonul care le-a fost rezervat de destin. Nedespărțiți chiar și-n somn.

S-au întâlnit în vis. 

E greu să ridic stiloul…

Scrisoarea scenaristului către un personaj din trecutul lui – lecturată de Octavian Fînaru la evenimentul de lansare a cărții ”În inima scenaristului”, împreună cu luarea deciziei de a-l aduce, din nou, în paginile cărții.

Dragul meu personaj, 

au trecut deja 12 pagini de la ultima noastra intalnire. De atunci, multe randuri ai trait. Desi am fost departe unul de celalalt, ai fost intotdeauna… in inima scenaristului. Sper ca nici eu nu ti-am fost prea strain. Deseori ma intreb daca esti bine. Te-as suna, dar e greu sa ridic stiloul. 

Imi amintesc ziua cand te-am intalnit. Speranta in privirea ta ca drumul pe care-l vom parcurge va fi unul frumos. Stiu ca nu am fost scenaristul de care aveai nevoie, dar pe parcursul randurilor petrecute impreuna, am nevoie sa stii ca am avut cele mai bune intentii. Mai stiu ca aceste intentii nu pot cantari mai greu decat cerneala pe care ti-am stropit-o in drum. Si-mi mai amintesc inocenta cu care m-ai privit si mi-ai spus: “Am aproape 228 de pagini si n-am facut nimic cu viata mea…” 

Am simtit dorinta ta de a te dezvolta, de a umple acea lipsa, de a invinge acea teama, de a-ti gasi un scop si de a-l atinge. Am vrut sa fiu langa tine, sa scriem impreuna calea. N-am facut-o, insa, stralucit. Daca as putea sa dau timpul inapoi, as face-o… Dar, in acest sens, e greu sa ridic stiloul. 

Nu pot schimba paginile scrise, dar pot scrie unele noi. Pentru ca, dragul meu personaj, eu nu te-am uitat nicio clipa. Nu te-am lasat in urma. Am fost mereu langa tine, in diferite chipuri, te-am vegheat cu dragoste protectoare. Nu m-ai vazut, poate doar uneori m-ai simtit. Ma zdrobeste gandul ca n-am fost ceea ce aveai nevoie, faptul ca te-am dezamagit. Ma fascineaza puterea cu care te-ai ridicat, admir taria supravieturii tale. As vrea sa-ti scriu mai mult decat aceasta scrisoare, dar e greu sa ridic stiloul. 

Dragul meu personaj, regruparea este un proces dureros, o sarcina colosala. A trebuit sa ma retrag, reculegerea era necesara, insa nu suficienta. A fost nevoie sa castig, din nou, puterea de a scrie, de a te scrie… De-a lungul randurilor noastre, ai vrut adevarul pe care ti l-am oferit, fara tagada, in fiecare cuvant. Atunci cand stiam ca nu este ceea ce vrei sa auzi, eu ti-am vorbit sincer. Chiar si cand ceea ce urma sa-ti spun avea sa duca la caderea mea in ochii tai, eu am facut-o. Am vrut sa fim prieteni, sa-mi spui fiecare zambet, fiecare lacrima. Am vrut sa-mi spui tot ce ai, cand ai. Adevarul nu este intotdeauna ceea ce asteptam. 

12 pagini mi-a fost greu sa ridic stiloul. Astazi, ma simt pregatit. Si, iata, incep aceasta scrisoare… Vreau sa stii ca voi intoarce la tine, pentru tine, pentru noi. Asteapta-ma trei, poate patru pagini. In orice caz, vreau sa stii ca ma voi aseza in mainile tale pana la urmatoarea ta zi de nastere. Vreau sa fiu scenaristul de care ai nevoie si sa-ti multumesc pentru lectia pe care mi-ai dat-o! Sper doar ca durerea pe care ti-am provocat-o sa nu umbreasca in vreun chip revederea noastra. Vreau sa fiu alaturi de tine asa cum ai nevoie de mine. Vreau aceasta sansa. Vreau, macar pentru o clipa, sa fiu eu personajul in mainile tale, scenaristo. Vreau sa servim, cum faceam candva, un ceai fierbinte de merisor. Si vreau sa vorbim. Vreau sa vorbim asa cum o faceam, candva, in paginile albe. 

Cu zambete, cu lacrimi, 

Curand, ne vom intalni!